”Summer teen camp a fost o experienţă plăcută pentru mine m-am integrat într-un nou grup ce pune bazele a ceva măreţ. Ne-am distrat, ne-am certat, dar tot împreună. Trebuie să trecem peste toate certurile pentru a reuşi ceva. A fost super dar,să fiu sinceră abia aştept să ajung acasă”
“În această tabăra mi-am petrecut timpul distrându-mă şi tot odată învăţând lucruri utile care îmi vor folosi pe viitor. Sunt foarte entuziasmată de rubrica pe care o coordonez in cadrul site-ului asociaţiei deoarece simt ca pot fii utila într-un mod care îmi place. Pensiunea are condiţii foarte bune şi sper că ne vom mai întoarce aici!”
”În tabăra asta m-am simţit foarte bine, a fost o modalitate buna de a mă relaxa şi a mă distra cu prietenii. Mi-au plăcut cursurile de photoshop pentru că am învăţat lucruri noi care mi s-au părut interesante. Prima întâlnire mi s-a părut plictisitoare, poate pentru că eram obosită. Acum îmi pare rău ca trebuie să ne întoarcem acasă.”
„Nu prea am cu ce să încep, aşa că nu o să mă feresc să zic despre tot. Prima zi a fost cea mai tare şi amuzantă, fetele fără bagaje, fără să se schimbe de hainele de pe drum au intrat în piscină. Astă a fost unul din cele mai drăguţe momente. A urmat „Izvorul nr 6”, prima călătorie ,unde am dat de „minunata apă”.A doua zi a fost umplută de curiozitate şi am încercat piscina si trambulina, să nu uităm de primele momente de formare. A treia zi mi sa părut puţin cam grea deoarece dimineaţa o aveam plină de photoshop, web design sau ce mai făceam, iar după aceea aveam foarte mult timp liber. Timpul liber în ultimile zile a fost mai mult pentru somn, iar seara eram foarte odihniţi şi normal că nu puteam să dormim, deci aduceam la masa de dimineaţă şi faţa aceea somnoroasă si nu foarte plină de viaţa.(acesta a fost singurul lucru care m-a deranjat la această tabără)” |